Prevenirea cancerului de col uterin – vaccinarea contra HPV

Prevenirea cancerului de col uterin este o problemă cât se poate de serioasă – România se află „pe loc fruntaş” la morbiditatea şi mortalitatea cauzate de cancerul de col uterin. Screening-ul pentru cancerul de col uterin trebuie sa fie o preocupare permanenta a decidentilor din Ministerul Sănătaţii.
Programul Naţional de Screening pentru Cancerul de Col Uterin elaborat în România are, cel puţin declarativ, nişte obiective cât se poate de clare şi serioase.

Şi care este problema ?

Se pare că ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu, are o idee care îl preocupă permanent : vaccinarea „contra cancerului de col uterin”. Găseşte ceva de care să lege această idee pentru a o transforma în realitate. Are şi alte idei, dar asta cu vaccinarea „contra cancerului de col uterin” pare fixă şi imobilă – nu contează ce şi cum, omu’ ridică „steagul de luptă” imediat cum are ocazia, cheamă „la arme” lefegiii şi luptă, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă.

S-a decis ca programul de screening pentru cancerul de col uterin să se desfăşoare împreună cu Asociaţia Bolnavilor de Cancer şi cu Fundaţia Renaşterea. Şi dacă tot „dă drumul” la acest program, ministrul Nicolaescu s-a gândit să-şi strecoare şi ideea fixă – „… cu Renaşterea şi alte asociaţii, încercăm să construim un mecanism prin care să reluăm campania de informare şi de comunicare pe vaccinarea împotriva cancerului de col uterin. Sunt tot mai multe mame, medici, profesori, diriginţi, care consideră că această vaccinare este binevenită, este necesară. MS este dispus să facă un asemenea program. Când vom avea liste certe, vom încheia contract cu furnizorul de vaccin, cu decontare numai pentru ceea ce se vaccinează efectiv, pentru ceea ce avem liste …”.
Cum vine chestia asta cu „tot mai multe mame, medici, profesori, diriginţi, care consideră” este greu de lămurit. Din vorbe gen „la cererea telespectatorilor” se poate băga orice minune în grila de programe. Şi după povestea cu „la cererea telespectatorilor”, ministrul sănătăţii Eugen Nicolaescu nu a pierdut ocazia să sublinieze atitudinea oribil manipulatoare pe care au avut-o „unii” în campania 2008 – 2010.

Campania din 2008 – 2010 a lăsat impresia că „decidenţii” nu au avut în cap decât să „bage pe gât” un vaccin, nu să facă un bine oamenilor. Campania a fost un dezastru, atât la capitolul rezultate – 8 % vaccinări, cât mai ales la capitolul comunnicare – lipsa de informare, informare incompletă, dezinformare.
Campania anti-HPV avea şanse de reuşită dacă era condusa de nişte oameni care să înţeleagă cu adevarat cum trebuie pusă problema. Dar, ei au vrut să promoveze numai şi numai un vaccin, fără să conteze altceva, să scoată nişte bani frumoşi. Da’ au fost şi proşti având cea mai nefericită abordare posibilă : să încerci să promovezi un produs sau serviciu implicând un element coercitiv ! Adică „eu vreu să îţi fac un bine şi tu eşti prost … pâi ia de semnează obligatoriu, că eşti prost şi nu vrei”.

Părerea mea este că ministru’ şi ai lui vor să o pună iar de o jmekerie. De data asta însă, vor să o facă ceva mai „elegant”, să nu repete greşelile campaniei precedente. Cu toate astea, continuă să bată câmpii fiindcă nu există vaccin „contra cancerului de col uterin”, aşa cum eronat se tot exprimă ministrul sănătăţii şi altii. Ar putea să spună că există un vaccin contra virusului HPV, dar şi aşa, exprimarea nu reflectă în totalitate realitatea. Şi nu se discută despre protecţie 100 % …
Ministrul şi „ai lui” nu vor să spună acest lucru, împreună cu altele. De cele mai multe ori astea sunt „planificate” – „hai să le spunem doar ceva” din tot ce trebuie şi „hai să le spunem asta” şi nu ce trebuie. Uneori, poate fi vorba doar de indiferenţă sau incompetenţă, dar de cele mai multe ori este calcul mercantil fără cea mai mică legătură cu interesul pentru siguranţa sănătăţii individului. Iar companiile farmaceutice au de foarte multe ori interes să escamoteze sau să distorsioneze informaţiile – miliarde de interese (câte un dolar pentru fiecare interes). Iar individul de rând este obişnuit să „înghită” pe nerasuflate orice informaţie, să o transforme doar în subiect de discuţie în loc de subiect de gândire.

Cred că ar fi mai avantajos pentru toată lumea să se cheltuie bani pentru prevenire – constientizare a existenţei pericolului – decât pentru vaccinare. Că doar se adresează femeilor (fetelor) care nu au început viaţa sexuală. Care nu sunt infectate. Pare ceva de genul „Hai să te vaccinez că oricum eşti fraieră şi o să dai de dracu’ !”, în loc să se cheltuiască bani pentru „Hai să te învăţ să nu fii fraieară şi să nu dai de dracu’ !”.
Din cate ştiu eu, a preveni este mai bine decât a vindeca. În acest caz prevenire = conştientizare. Vacinul vine după ce ai înţeles ce ai de făcut ca să nu dai de dracu’. Sau în cazul în care crezi că eşti mult prea fraieră pentru a-ţi purta singură de grijă. Dar, dacă eşti chiar atât de fraieră, nici mama vaccinurilor nu te scapă de belele.

HPV nu se ia precum guturaiul – strănută cineva în tramvai şi tu, fără vreo vină, doar fiindcă te-ai nimerit pe acolo, te-ai „pricopsit”. HPV- ul se transmite prin act sexual, deci este vorba despre o activitate constientă, asumată. Nu este întâmplare, este pură inconştienţă să ai contacte sexuale, de cele mai multe ori neprotejate, cu cineva despre care nu ştii „în ce ape se scaldă”. De ce nu se alocă banii respectivi pentru constientizarea riscului sexului neprotejat ?
De asemenea, cancerul de col uterin nu are o evoluţie „rachetă” – trec ani de zile până la stadiul „fără întoarcere”, ani în care un control medical ar putea fi decisiv între a trăi şi a muri. De ce nu s-ar aloca banii respectivi şi pentru conştientizarea importanţei controlului medical preventiv ?
Fiindcă treaba asta nu aduce profit ! De asta !

Încotro te indrepţi dom’le ministru ?

Acest articol a fost publicat în Comportament. Salvează legătura permanentă.

14 raspunsuri la Prevenirea cancerului de col uterin – vaccinarea contra HPV

  1. krossfire spune:

    Pe de alta parte, sunt foarte multe tulpini de HPV si chiar este un virus (o clasa de virusuri) care se transmite destul de des in cadrul contactelor sexuale (nici nu prea are simptome in prima faza, de-aici si pericolul).

    Problema mea cu „discutiile” despre un anumit subiect este ca ele intotdeauna urmaresc sa creeze un val media favorabil pentru a ascunde micile sau marile manarii din spate. Daca vrei sa faci ceva, daca organizatiile de-afara si din tara te sustin…de ce nu faci?

    • Glass and Iron spune:

      Sunt vreo 100 în total. Două cică responsabile de trei sferturi din cancerele de col uterin, vaginal, anal şi încă două cică responsabile de 90 % din negii care apar în zona genitală. Vaccinul bivalent te protejează doar de primele, vaccinul tetravalent te protejează de toate. Spun “cică” fiindca, de data asta, virusul chiar nu are vreo vină. Sexul neprotejat nu este nici vina HPV-ului, nici vina HIV-ului, nici a herpesului … doar “profită” de năuceala individului.

      Dar pe mine mă supără “neşte” alte lucruri …

      Mai întâi de toate, că se acordă atât de puţină atenţie posibilităţilor de a deştepta individul – ţara te vrea prost ! nu e cazu’ să gândeşti, las’ că gândim noi şi pentru tine … tu doar exprimăte liber !
      Apoi, era vorba că ăştia de acum, dacă “iau” puterea, nu vor face ce făceau precedenţii …
      Şi nu în ultimul rând, băi faci o mânăreală că asta ştii mai bine, da’ nu te apuca să îmi spui mie cât de tare te doare pe tine, de mine, în suflet şi că mânăreală aia este de fapt un gest de atenţie maximă din partea ta, gest pe care eu ar trebui să îl apreciez …

  2. krossfire spune:

    Apropo de „problemele mai presante”, o parte ingrijoratoare a populatiei e violent reticenta la tot ce inseamna vaccin si medicina conventionala. Cred ca ar fi trebuit sa incepem de-acolo.

    • Glass and Iron spune:

      Există vaccinarea “fără comentarii” valabilă în cazul tuberculozei, tetanosului, hepatitei B, etc., boli care ar putea “lovi” pe nepregătite, vaccinare de la cateva zile de viaţă pâna la mai multe zeci de ani. Există prevenţie care nu este subiect de discuţie (aport de fier pentru gravide pentru a preveni anemia, aport de vitamina D la copii pentru prevenirea rahitismului, etc.). Şi există vaccinare şi “prevenţie” care trebuie să fie subiect de discuţie. Înţelegând, nu refuzând sau acceptând “pe nemestecate”.

      În cazul ăsta special al vaccinului contra HPV este nevoie de înţelegerea situaţiei. Aici este mai importantă prevenţia prin înţelegere decât „prevenţia” prin vaccinare.
      Ministrul Nicolaescu şi lefegii lui or fi gândind “Decât să fac eforturi până îi deştept, mai bine îi vaccinez. Să fie fraieri da’ măcar să fie fraieri vaccinaţi !” … e mai simplu, fără efortul de a-i aduce la un nivel de inţelegere a adevăratei probleme – implicarea proprie in prevenţie. Bine, dar cum rămâne cu HIV ? Că-s fraieri, da’ nu e vaccin anti-HIV … back to educaţie ? noooo, e prea greu … a ! bag câţiva firfirei să îi învăţ de HIV (le zic că la ăsta nu-i vaccin) şi ce-o mai fi nevaccinabil şi pentru restu’ le trag câte un vaccin şi nici nu îmi răcesc gura şi fac şi de o friptură de Kobe.

      Este de înţeles o reticenţă faţă de vaccinare şi medicină conventională. Nu neaparat că este „trendi” să ronţăi verdeturi sau să te ungi cu leşie că aşa a făcut şi bunica şi ai văzut cât a trăit, ci mai ales fiindcă nu întotdeuna s-a spus adevarul sau nu s-a spus tot adevărul şi acum oamenii sunt din ce in ce mai neîncrezători.

  3. krossfire spune:

    Exista o reticenta nu numai fata de vaccinare, ci si fata de contraceptie, igiena si multe altele. Educatie zici? Problema e: de unde incepem?

  4. Ioana spune:

    Nu stiu care sunt interesele/intentiile noului ministru insa cred ca orice forma de program de vaccinare anti-HPV este benefica. Judecand dupa ce se vehiculeaza in ultima vreme in presa ca anual 2000 de femei mor in Romania din cauza cancerului de col uterin, cred ca orice forma de preventie este bine venita. Iar vaccinarea este una din ele. Suna mama de fetita si vreau sa am posibilitatea sa imi protejez copilul. Nu ma intereseaza ce vor sa faca alte mame insa m-am informat despre aceasta afectiune in ultima vreme si vreau sa am aceasta posibilitate. Pana la urma urmei, este un vaccin ca oricare altul si nu vad de unde atata tam-tam pe marginea introduceri acestuia sau nu. De hep B, rotavirus si altele nu ne vaccinam copii? Fiecare face pana la urma cum crede ca este mai responsabil fata de copilul lui si viitorul acestuia. Plus ca atunci cand ajungi sa ai cancer de acest tip si ti se extirpeaza colul si nu mai poti face copii (asta in cazul in care mai poti fi salvata) cred ca ti-ai dori din toata inima sa fi facut un vaccin in inercarea de a preveni infectia cu acest virus.

    • Glass and Iron spune:

      Ioana, este foarte posibil să nu fi înţeles foarte bine ceea ce am transmis prin acest articol …
      Reiau într-o formă rezumată, sper să îţi fie mai clar : se aloca prea puţini bani pentru activitatea de prevenţie în timp ce se duc foarte mulţi bani pe tot felul de „activităţi” lucrative.
      Nu este „tam-tam” pe subiectul „vaccin” ci pe subiectul „mânărie”. Mânăriile se fac în multe domenii nu numai în sănătate şi de cele mai multe ori sunt „ambalate” pentru a convinge de cele mai bune intenţii. Am scris despre acest „aranjament” fiindcă mi se pare ciudată insistenţa cu care ministrul Nicolaescu abordează acest subiect, fără să fi avut vreo intervenţie pe subiectul „PREVENŢIE”.

      Dacă este adevarăt că eşti mamă, este cazul să te gândeşti la deşteptarea copilului tău, la cum să îl faci să înţeleagă probleme vieţii şi să deosebească binele de rău. Adică, să îl „vaccinezi” contra „neatenţiei” în viaţă.

      Cred ca ar fi bine să gândeşti ceva mai nuaţat înainte de a te conversa, având „la bază” nişte idei preluate. Repet (pentru cazul în care ai „sărit” sau nu ai înţeles) : „cancerul de col uterin nu are o evoluţie “rachetă” – trec ani de zile până la stadiul “fără întoarcere”, ani în care un control medical ar putea fi decisiv între a trăi şi a muri. De ce nu s-ar aloca banii respectivi şi pentru conştientizarea importanţei controlului medical preventiv ?” … eu susţin că PREVENŢIA este, în unele cazuri, mult, mult mai importantă decât actul medical. Vaccinarea anti-HPV este unul dintre aceste cazuri.

  5. Ioana spune:

    Si inca ceva. HPV nu se transmite doar prin contact sexual (cum este mentionat in articol). El se transmite inclusiv prin atingerea pielii (de exemplu acesta se poate situa in zona inghinala, la suprafata) iar un prezervativ nu te protejeaza 100%. Este evident faptul ca autoritatile ar trebui sa poarte o campanie de informare mult mai bine dezvoltata in eventualitatea in care vor dori sa lanseze inca o data nun program care sa includa acest vaccin. Totusi, hai sa nu mai avem ochelari de cal si sa privim obtuz si sa ne informam din surse stiintifice si nu din ce spune vecina, prietena, mama etc..Numai la noi in tara, din cauza lipsei de cultura si de informare, ajungem sa credem in tot felul de teorii ale conspiratiei, ca vor sa ne extermine, sa ne distruga etc…etc. de asta si traim cum traim in timp ce in alte tari media de viata este mult mai mare. Pe ei nu ii extermina nimeni? Nu conspira nimeni impotriva lor? Cu toate astea in unele tari vestice nu ajungi sa lucrezi sau nu te primesc la studii daca nu ti-ai facut anumite vaccinuri si in unele tari inclusiv si vaccinul anti-HPV este in acea lista. So…va rog documentati-va mai mult pe acest subiect inainte de a scrie astfel incat sa nu dezinformati femeile tinere si mamele si sa le creati tot felul de idei preconcepute.

    • Glass and Iron spune:

      Ioana, cred că vrei neapărat să îţi susţii o idee, dar nu ai cea mai limpede şi corectă abordare … mai întâi scrii : „HPV nu se transmite doar prin contact sexual (cum este mentionat in articol).” şi apoi continui : „El se transmite inclusiv prin atingerea pielii (de exemplu acesta se poate situa in zona inghinala, la suprafata) iar un prezervativ nu te protejeaza 100%.”. Dacă ai impresia ca „act sexual” este numai „cu dânsa-n-trânsa” eşti intr-o maaaaare eroare (şi deci şi copilul tău căruia îi transmiţi experienţa asta de viaţă).

      Cred că eşti un pic deplasată cu „va rog documentati-va mai mult pe acest subiect inainte de a scrie astfel incat sa nu dezinformati femeile tinere si mamele si sa le creati tot felul de idei preconcepute.” … dacă treceai prin informaţia aflată pe site-ul „Seximus” ai fi înţeles că eu promovez ideea importanţei informării, înţelegerii prin implicare personală si prevenţiei, de mulţi ani : „Sexul sigur 100 % este numai cel pe care nu îl faci”, „Prezervativul nu este „combinezon”” şi multe altele.
      Nu am discutat despre vreo presupusa ineficienţă a vaccinului sau potenţiale efecte negative ale vaccinului. Nu am adus în discuţie vreo „conspiraţie mondială” sau alte aiureli de acest fel. Nu discut despre politicile de sănătate ale altor state. Eu aduc în discuţie lipsa de implicare – nu numai, dar mai ales financiară – a conducerii Ministerului Sănătăţii în activitatea de prevenţie, cand este cazul. Şi acum este cazul !

      Aşa că …

  6. Pingback: Comentariul săptămînii # 5 | coolnewz about hot thingz

  7. dojo spune:

    Eu nu stiu daca mi-as vaccina fata (in caz ca voi avea o fata). Si eu am depistat ca am HPV. Am acelasi partener de 11 ani, am mai avut 2 relatii doar in trecut (una exclusiv cu prezervativ, deci probabil nu de acolo, plus ca eram ambii ‘feciori’).

    Am facut Pap-ul si a iesit cu cantec (displazie usoara spre moderata). Am facut acum 3 saptamani o excizie cu ansa, desi se putea incerca eventual cu medicatie si nu era chiar dracul atat de negru, dar am preferat sa fiu cu inima impacata. Mi-a venit si rezultatul de la biopsie: nu era nimic.

    Acu’ sunt aproape refacuta si vom continua screening-ul periodic.

    Vina mea a fost ca nu am mai mers la medic de prin 2009 (cu toate plimbarile astea am ramas in urma cu consulturile si analizele).

    Deci solutia ar fi ca tinerele sa mearga la ginecolog cat mai devreme posibil (nu se mai pune problema ca e un consult nasol, sunt ginecologi senzational de buni, ca e aproape placut totul – inclusiv doctorita mea, care e atat de simpatica si are o mana incredibil de usoara) si sa se tina macar anual de screeningul Papanicolau. E drept ca e un consult destul de scump (eu dau 200 de lei pe consult/eco/pap), dar merita efortul.

    Asa se poate vedeea imediat daca apare vreo ‘smecherie’ si se poate vindeca pe baza de medicamente sau cu o procedura din asta nu atat de invaziva pe cat ar parea.

    Nu discut ca-i indicat ca fatuca aia sa nu se culce cu jumatate din populatia masculina a orasului. Partea nasoala este ca nici eu nu am trecut prin prea multe paturi si is o gagica destul de curata (zic eu) si tot m-am facut cu HPV, dar prin consulturi periodice si tratament se poate rezolva si problema asta.

    Cancerul apare de obicei dupa destui ani in care nu s-au facut consulturile astea si nu s-au luat masuri.

    • Glass and Iron spune:

      Totul este bine, când se termină cu bine :).
      Ideea ta este cea normală : despre vaccin – mă mai gândesc, acum este mai important să adopt un comportament preventiv.
      Comportamentul preventiv (gândirea) se poate extinde la multe aspecte ale vieţii, cu rezultate benefice. Vaccinul nu.