Nu îi înţeleg pe politicienii ăştia

1) Senatorul P.N.L. Varujan Vosganian a declarat, luni, după şedinţa în care a fost respinsă cererea de începere a urmăririi penale împotriva sa, că votul din Senat, care a fost copleşitor şi a întrecut orice aşteptări, „îi demonstrează nevinovaţia„.
Vinovăţia cuiva (sau nevinovăţia în cazul dlui senator), nu trebuie demonstrată în instanţa de judecată ? Senatul, mai nou, demonstrează nevinovăţia (sau vinovăţia ?) vreunui senator, prin vot ?

2) Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, că nu va ezita să-şi retragă semnătura de pe Acordul de colaborare instituţională, semnat împreună cu premierul Victor Ponta, dacă acesta a rămas fără conţinut.
“[…] acest acord de cooperare care nu spune nimic altceva decât să respectăm Constituţia ţării şi regulile statului român […]”.
Este nevoie de un acord scris pentru respectarea Constituţiei şi regulilor statului de drept ? Nu este o obligaţie în afara oricăror înţelegeri scrise sau nescrise ?

Nu îi înţeleg pe politicienii ăştia … este gargară, zi-nainte, dă pe gură, că oricum nu interesează pe nimeni ? Este tembelism ? Este purul adevăr ? Sau poate nu (i-)am înţeles eu ??

Acest articol a fost publicat în 18+, Pe scurt. Salvează legătura permanentă.

Un raspuns la Nu îi înţeleg pe politicienii ăştia

  1. Stimabilul spune:

    Putini ii mai asculta, si mai putini ii cred. Aia care ii asculta si mai ales aia care ii cred nu fac asemenea observatii. Deci politicienii vorbesc fara sa isi faca vreo problema daca ii intelege cineva. Pe ei ii intereseaza doar cei care ii cred, care nu fac observatii.