Cultura cutiei poştale

Regimul comunist a creat „cultura” cutiei poştale de mici dimensiuni : A5. Ce puteai să primeşti în acei ani ? Doar o „carte” poştală, o vedere de la mare sau de la munte, de la prietenii sau colegii care luaseră bilete prin sindicat. Şi mai era şi problema de spaţiu : cum să pui 40 de casuţe poştale pe peretele holului blocului ? – le faci mici, cât să intre o vedere, că, oricum, de mai mult nu este nevoie. O vreme, publicaţiile au fost respectate – primeai revista la uşă. Sau te duceai la oficiu şi o ridicai personal („ridicai” – cum altfel se putea spune în comunism ?). Apoi revistele au dispărut una câte una, iar gazetele de partid, când era câte un abonament rătăcit, puteau suporta fără probleme supliciul îndoirii în patru. Ca în comunism – ca să te „potriveşti” trebuia să fii sau o simplă vedere anostă sau trebuia să ştii să te pliezi, în două, în patru, şi fără comentarii.

Când am ajuns pentru prima dată „afară” – eram copilandru şi a fost în Yugoslavia care pentru mulţi era „occidentul”, nu tot lagărul comunist – am fost impresionat (printre altele) de dimensiunea cutiilor poştale : erau MARI, intra lejer o revistă A4, ba chiar mai multe, fără să fie nevoie de forţa poştaşului. Era o „cultură” a cutiei postale de mari dimensiuni, fiindcă existau reviste, iar ziarele erau respectate. Mass-media de „afară”, oricât de părtinitoare ar fi fost, nu trebuia să se „plieze” atât de tare precum cea din lagărul comunist.

Acum, după „aproape un sfert de secol” de la mişcarea din ’89, căsuţele noastre poştale sunt, în marea lor majoritate, tot de mici dimensiuni. Îsi fac loc şi cele în care intră o revistă A4 fără să fie chinuită, dar fenomenul este încă timid. Le vezi mai ales la „casele pe pământ” – vilele. Şi, contrastând cu „suratele” pitice, le vezi şi în unele holuri de bloc – lânga binecunoscutul metru pătrat de casuţe poştale se „lăfăie” câte una din cele + A4, atunci când se mai mută câte o familie de corporatişti care vor să aibă „Cosmopolitan” sau „Tabu” în formă normală. Apare şi la noi „cultura” cutiei poştale de mari dimensiuni, dar „cultura” căsuţei poştale A5 este încă viguroasă, deşi acum peisajele cu pupici din Alpi, Viena sau Madrid se trimit de pe telefonul inteligent.


Şi tot despre cutia poştală, şi prostia omenească : Flyere pliante publicitare fluturaşi cărţi de vizită mape promoţionale felicitări.

Acest articol a fost publicat în Comportament. Salvează legătura permanentă.

8 raspunsuri la Cultura cutiei poştale

  1. coolnewz spune:

    🙂 frumoasa si interesanta observatie!

  2. Laura spune:

    Și ce deliciu e să scoți cu forța toate revistele de Carrefour, Kaufland, Selgros, Lidl ș.a., ca să găsești în fundul cutiuței o recomandată de la poștă sau ceva ce chiar te interesează – culmea, alea deobicei sunt de mici dimensiuni, spre deosebire de reclamele care „spamează” cutiuțele de chibrituri poștale.

    • Glass and Iron spune:

      Da … dacă ai cheia, când deschizi uşiţa, se „reped” în tine ca drăcuşorul din jucaria aia armonică :). Pot să cred că este într-o bună măsură răutate, că nu-mi vine să cred că este atât de mult imbecilism. Uneori însă, se strecoară şi o undă de îndoială : dacă nu este chiar atât de multă răutate ?
      Dar dacă ai pierdut cheiţa de la cutie …

  3. krossfire spune:

    Pai da, bine punctezi in final: apare cultura cutiilor postale mari, dar dispare cultura hartiei tiparite.

    • Glass and Iron spune:

      Şi apare cultura virtuală. Cum ar fi un panou cu conectori USB pe peretele holului de la intrare ? … vine poştasul şi îţi descarcă de pe laptop un fişier audio şi nişte jpeg-uri … scapi şi de grija cheiţei :).

  4. In urma cu cateva luni discutam cu niste prieteni exact despre subiectul asta. Uneori gasesc cutia postala blocata pur si simplu. Indeasa baietii astia revistele acolo fara probleme. Intotdeauna m-am intrebat de ce trebuie neaparat sa le indese in cutia postala, nu le-ar putea lasa pur si simplu pe cutiile postale, sus. Cine este interesat, se serveste, cine nu, nu.

    • Glass and Iron spune:

      S-a făcut că într-o zi am întâlnit un năuc din ăsta care se huţupea pe cutiile poştale – omule, nu vezi că nu-i loc ? de ce te forţezi aşa ? – păi tre să le bag că mata nu ştii da vine după noi să ne controleze … de asta îi şi „tămâiam de mamă” pe ăştia care se ocupă de promovarea diferitelor magazine. Unii răspânditori mai lasă lângă cutiile poştale ca să îşi ia cine vrea, dar majoritatea îndeasă în răutate.
      Şi acum, de sărbători, o să apară şi felicitările bandiţilor ăştia de prin partidele politice, cu cât de mult ţinem noi la dumneavoastră şi cât de important sunteţi dumneavoastră pentru noi aşa că noi vă urăm dumneavoastră şi invitaţilor dumneavoastră şi să nu ne uitaţi că la anu-s alegeri şi avem şi noi candidatu’ nostru … la anu’ şi la mulţi ani !