Viata sexuala la modul general

De cate ori trebuie sa faci sex ? ... pe zi, pe saptamana. Am citit intr-o revista ca de trei ori pe saptamana e normal ... asa e ?
Iti multumesc.


Ca multe alte aspecte ale vietii noastre, si viata sexuala a fost obiectul generalizarii. Exista aspecte ce pot fi obiectul unei generalizari, in acest fel usurandu-se intelegerea si abordarea lor. Sunt altele insa care nu pot si nu trebuie sa fie obiectul generalizarilor. Unul dintre acestea este "viata sexuala" in toate aspectele ei. A oborda subiectul "viata sexuala" la modul general este cat se poate de gresit, reflectand o intelegere limitata a subiectului, o superficialitate care poate avea urmari neplacute, din mai multe puncte de vedere.

Sunt sigur ca ai auzit exprimari de genul "barbatii sunt innebuniti dupa ..." sau "femeilor le place ...". Pana la un punct, acest tip generalizant de abordare a problemelor poate fi adevarat pentru majoritatea subiectilor (majoritatii barbatilor le plac femeile, majoritatii femeilor le plac barbatii), dar exista si exceptii (barbati carora le plac barbatii si femei carora le plac femeile). Dar daca este sa te apropii de preferintele fiecarui individ in parte, aceste generalizari devin din ce in ce mai nuantate, categoriile devin din ce in ce mai multe si mai diferite, pana cand se ajunge la situatia in care fiecare individ reprezinta o optiune distincta, aceasta optiune scotandu-l din categoria "generala" despre care se vorbea la inceput.

O lunga perioada de timp, in societatea noastra subiectul "sex" a fost unul eliminat din subiectele media. Apoi a "explodat", fiecare publicatie mai mult sau mai putin serioasa exploatandu-l la maxim fiinca "sexul se vinde" si "sexul vinde". In dorinta de a-si vinde publicatia orice editor apela la sexualitate, prezentand-o in cele mai diverse forme - povestiri, anchete, "silicoane", anunturi, statistici, reclame, etc. Fara sa conteze subiectul in sine, fara sa conteze ca, ceea ce este de cele mai multe ori tradus, se refera la cu totul alt segment de populatie, cu alte standarde sociale si economice sau cu alte traditii in abordarea acestui subiect. Chiar si acum "nu se face" sa nu ai ceva "silicoane" si fustite scurte, sa nu abordezi mai direct sau mai voalat subiectul "sex" - tre' daca vrei sa ai "rateing" sau vrei sa iti vinzi marfa.

In multimea informatiilor pe aceste teme se gasesc oferte dintre cela mai dubioase, anchete dintre cele mai curioase, "retete" dintre cele mai ciudate, reclame dintre cele mai bizare. Printre "atractii" - povesti despre cum sa il faci (sa o faci) sa se "suie pe pereti", despre cum sa slabesti ca sa arati "sexy", despre cum sa ... ca sa arati "macho", despre ce si cat fac altii la ei in dormitor. "De trei ori pe saptamana" intra in aceasta ultima categorie pe care am numit-o "ce si cat fac altii in dormitor". Concret ? Pentru unele persoane "de trei ori pe saptamana" poate fi "prea des", pentru alte persoane poate fi "cam rar" ...

Este gresit sa se aplice sistemul generalizant atunci cand se discuta despre optiunile pe care le facem in viata sexuala. Ceea ce este "normal" pentru cineva poate fi "anormal" pentru altcineva, ceea ce este "abordabil" pentru cineva poate fi "inabordabil" pentru altcineva, ceea ce este "suficient" pentru cineva poate fi "prea mult" (sau "prea putin") pentru altcineva, etc., etc. Fiecare dintre noi are un comportament care este dictat de educatia proprie, de cultura proprie, de anturajul propriu, de credintele proprii, de cerintele proprii. Subliniez atat de mult ideea de "propriu" fiindca tocmai aici este raspunsul la intrebarea ta - avem un comportament PROPRIU si nu trebuie sa ne "pliem" pe ceea ce "se spune", pe ceea ce "se scrie", pe "sondaje", pe "anchete". Nu trebuie sa "imbracam" nici un fel de "uniforma", nu trebuie sa ne "uniformizam" in comportament. Trebuie sa fim constienti de unicitatea noastra, trebuie sa ne intelegem comportamentul prin prisma acestei unicitati, cu atentie pentru a nu cade in superficialitatea abordarii "generale".

Cunoaste-te si cunoaste-ti partenerul, intelege-te si intelege-ti partenerul - numai asa vei sti cu siguranta ce poti si ce nu poti face, cat poti si cand este cazul sa faci pauza, ce iti place si ce nu iti place, pana unde poti merge si ce nu iti poti permite, cum sa iti faci viata sexuala cu adevarat minunata.
Fara "retete" care nu sunt bune de nimic altceva in afara de "sa faca valuri" ...