Rana pe col (cervicita)

Ce inseamna "rana pe col" ? Rana de pe col se trateaza ?


"Col" este denumirea scurta de la "col uterin" - zona dintre vagin si uter, partea inferioara a uterului care patrunde in portiunea superioara a vaginului. Se mai numeste si "cervix", termen care in limba latina inseamna "gat".

La nivelul colului uterin se gasesc doua tipuri de epitelii. In interiorul colului (endocol) se gaseste un epiteliu cilindric dispus pe un singur strat, si care este sensibil. In exteriorul colului (exocol) se gaseste un epiteliu dispus pe mai multe straturi (care se continua cu epiteliul vaginal) si care este foarte rezistent la mediul vaginal. Cand epiteliul din interior aluneca spre exteriorul colului (se spune ca este o "ectopie" adica "este in alta parte decat ar fi trebuit sa fie in mod normal") fiind foarte subtire, se vad vasele de sange din profunzime. Zona de tesut ectopic apare ca o zona rosie - este asa numita "rana pe col". De cele mai multe ori femeia se naste cu aceasta problema (se spune ca este o afectiune "congenitala") care se diagnostica la primul consult ginecologic.

Epiteliul din interiorul colului (endocol), fiind sensibil, poate fi foarte usor agresat de factorii de mediu vaginal sau de agentii patogeni cu sau fara transmitere sexuala, ceea ce duce la aparitia fercventa a afectiunilor in aceasta zona - iritatie, inflamatie, infectie. Inflamatia colului uterin se numeste cervicita si de aceea de multe ori "rana pe col" este numita si "cervicita". Dar rana pe col reprezinta numai un factor de risc pentru aparitia cervicitei, aceasta putand avea si alte cauze (infectii cu transmitere sexuala, traumatisme ale colului uterin, substante iritante introduse un vagin). Infectia cu HPV (Human Papiloma Virus - negii genitali) - infectie cu transmitere sexuala, este una dintre cele mai periculoase cauze fiindca poate duce, in anumite cazuri, la aparitia cancerului de col uterin.

Daca testul citologiei cervicale Babes-Papanicolau ("test Papanicolau") este normal, rezulta o stare de sanatate a colului uterin.

Medicul care examineaza clinic (examen ginecologic) si cere teste de laborator, ia decizia asupra starii de sanatate in functie de aceste informatii si hotaraste care este cea mai buna abordare a situatiei. In cazul unei rani pe col, de foarte multe ori medicul alege ca tratament cauterizarea zonei ectopice, urmarind distrugerea tesutului ectopic care va fi inlocuit cu tesut cicatriceal, mai apropiat structural de tesutul din exocol si in consecinta mai rezistent.