Masturbare - exces

Mi-e foarte greu sa vorbesc despre asta, dar voi incerca ...
Am 17 ani si am o asa-numita problema. Ma masturbez de cativa ani buni. Relatii sexuale cu femei nu am avut ... Ma masturbez destul de des, adica aproape zilnic si cateodata de mai multe ori pe zi (de vreo 3 ani) ... ce ar fi de facut ?
Multumesc.


Masturbarea nu creeaza probleme fizice sau psihice. De asemenea, din punct de vedere fiziologic, nu exista diferente intre orgasmul provocat de masturbare si cel dintr-o partida de sex.

Frecventa cu care o persoana se masturbeaza variaza foarte mult in functie de numerosi factori. Unele persoane nu au incercat niciodata in viata, altrele se masturbeaza de doua-trei ori pe zi, pentru lungi perioade de timp. Ce este "normal" pentru cineva, poate fi "anormal" pentru altcineva si asta se aplica in toate aspectele vietii sexuale (si in toate aspectele vietii). Oricum, masturbarea este un bun mod de a te cunoaste din punct de vedere sexual, de a-ti cunoaste zonele erogene, de a cunoaste modul tau de raspuns la stimulii erogeni, care este stimularea cea mai buna, cum creste tensiunea sexuala si cum se ajunge la orgasm, este un mod de inlaturare a tensiunii sexuale, mai ales in perioada adolescentei. Si in plus este o practica sigura - nici un risc de infectie cu transmitere sexuala, nici un risc de sarcina nedorita.

Dar aici este ceva de adaugat: nu te obisnui sa te masturbezi repede, repede, repede, pentru ca nu vrei sa te gaseasca cineva sau pentru ca vrei sa termini cat mai repede cu asta sau pentru ca ... mai stiu eu ce. In timp se poate crea un reflex, organismul tau fiind invatat sa reactioneze rapid la stimuli si sa ajunga rapid in faza de ejaculare. Este un lucru pe care nu ti-l doresti atunci cand esti cu o femeie.

Dar ...

Tot ceea ce facem trebuie sa fie facut cu masura si intelegand ceea ce facem. Nu este normal sa te masturbezi pana la epuizare (ceea ce faci tu), nu este normal sa te masturbezi din plictiseala, numai fiindca nu ai nimic mai bun de facut. Masturbarea nu este o problema atata timp cat nu are repercursiuni negative asupra atitudinii tale, nu aduce schimbari in atitudinea ta, in relatiile tale sociale, nu influenteaza negativ relatiile pe care le ai in familie, la scoala, cu prietenii tai. Dar se pare ca la tine aceasta practica incepe sa scape de sub control ...

De ce te masturbezi ? Din plictiseala ? Din cauza nervozitatii ? Ce sens are pentru tine aceasta practica ? Incearca sa intelegi faptul ca masturbarea are un rol bine definit, cel despre care ti-am vorbit. Gaseste-ti alte moduri de a-ti consuma energia ce in aceasta perioada este in exces - sport, meditatie. Elibereaza-te de aceasta obsesie, cauta-ti si gaseste-ti o partenera reala.