HIV - risc de infectare

La contactul sexual neprotejat, cu o singura persoana, care este riscul de a ma infecta cu HIV ?


Riscul de infectare exista in orice contact sexual neprotejat. Probabilitatea transmiterii unei infectii pe cale sexuala este mai mare sau mai mica in functie de cativa factori.

Cauze care influenteaza probabilitatea infectarii sunt :

  • incarcatura virala (viremie) - cantitatea de virus activ prezent in corpul persoanei transmitatoare; viremia difera de la persoana la persoana, aceeasi persoana poate avea viremii diferite (in sange si sperma) in momente diferite
  • tipul contactului sexual (anal, vaginal, oral) - sexul anal creste probabilitatea infectarii cu HIV din cauza faptului ca mucoasa anala poate fi traumatizata mult mai usor decat mucoasa vaginala sau orala (aparitia "portilor de intrare"); de asemenea, se pare ca mucoasa anala este mai permeabila decat mucoasa vaginala sau orala
  • existenta unor "porti de intrare" a virusului (solutii de continuitate) in circuitul sanguin - leziuni ale pielii sau ale mucoaselor (anala, orala, vaginala) care usureaza trecerea virusului imunodeficientei umane (HIV) de la o persoana la alta; aceste leziuni pot fi din cauze mecanice (taieturi, intepaturi, etc.) sau pot fi cauzate de alte infectii cu transmitere sexuala
  • cat de infectios este agentul - se pare ca anumite anumite tulpini ale virusului imunodeficientei umane (HIV) sunt mai infectioase decat altele iar sangele este mai infectios decat sperma
  • daca partenerul este recent infectat - virusului imunodeficientei umane (HIV) se reproduce intr-un ritm mult mai alert in perioada de primo-infectie, deci probabilitatea ca acesta sa infecteze este mai mare
  • comportamentul partenerului - comportament sexual riscant (prostitutie), expunerile medicale (transfuzii necontrolate), folosirea de droguri injectabile (folosire in comun de seringi), accidente, numarul de parteneri sexuali - cu cat creste numarul de parteneri sexuali, creste si probabilitatea infectarii si deci a transmiterii
  • rezistenta naturala a organismului - organismul uman reactioneaza diferit la contactul cu virusul, unele persoane se infecteaza de la primul contact cu virusul, altele nu

Trebuie sa iei in serios toate aceste lucruri si sa te protejezi. Si oricat de mica ar fi posibilitatea de infectare, nu trebuie sa iti asumi riscul.

Daca nu iti cunosti foarte bine partenerul si nu ii cunosti statutul HIV, puneti intrebarea : "As face asta daca as sti ca este seropozitiv ?". Imediat vei avea raspunsul si vei sti ce sa faci.