Pastile anticonceptionale si sarcina

Este posibil sa raman insarcinata chiar daca iau anticonceptionale ?
Multumesc.


In cazul pastilelor anticonceptionale, daca folosirea este corecta si continua cu doza corspunzatoare de hormoni, probabilitatea aparitiei unei sarcini nedorite este foarte scazuta, de aproximativ 1 la mie. Stii doar ca singurul sex cu risc zero este cel pe care nu il faci. Probabilitatea de 1 la mie este, repet, in cazul folosirii corecte si permanente.

Dar daca din diferite cauze, uneori chiar ca efect secundar al folosirii pastilelor anticonceptionale, ai stari de greata insotite de voma (in primele ore de dupa folosirea pastilei) sau daca ai diaree persistenta, este posibil ca organismul tau sa nu fi asimilat toata cantitatea de hormoni continuta de pastila, deci aceasta sa nu isi faca efectul. Urmarea ? Dispare efectul contraceptiv al pastilei si daca ai un act sexual in perioada fertila poate apare sarcina. Antibioticile administrate pe cale orala pot influenta, de asemenea, modul in care pastila anticonceptionala se absoarbe din tubul digestiv si prin aceasta pot modifica efectul scontat al acesteia. Pentru siguranta contraceptiei este recomandabil ca, in intervalul dintre doua cicluri menstruale, in care tratamentul concomitent cu antibiotice iti este indicat, sa dublezi folosirea pastilelor anticonceptionale cu o alta metoda anticonceptionala, cum ar fi prezervativul.

Si, bineinteles, trebuie sa ii spui medicului care iti recomanda un tratament, ca folosesti pastile anticonceptionale iar meduclui care iti recomanda pastile anticonceptionale, ori de cate ori este nevoie, ca urmezi si un alt tratament.