Poporul are întotdeauna dreptate (Victor Ponta – prim ministru)

Poporul are întotdeauna dreptate, aşa cum afirma Victor Ponta, prim ministru al României ?

România este astăzi mai divizată decât oricând în ultimii 10 ani. Este o ruptură adâncă, este un razboi civil rece. Lider : Klaus Iohannis, un impostor, un personaj de faţadă, care n-are nici cele mai vagi cunoştinţe şi cultură politică pentru funcţia de preşedinte al României, un străin de neamul românesc, un continuator al lui Traian Băsescu, un Eba masculin în ceea ce priveşte exprimarea, implicat în vânzarea de copii, votat de nişte anarhişti, inculţi incapabili să-şi ia bacalaureatul timp de ani de zile.

Nu, ideile de mai sus nu îmi aparţin. Pur şi simplu am copiat. A copia fără a specifica sursa este o dovadă de lipsă de bun simţ, aşa că iată sursele :

  • „divizarea ţării” şi „război civil rece” – Mihai Gâdea
  • „impostor” – Victor Ponta
  • „personaj de faţadă, care n-are nici cele mai vagi cunoştinţe şi cultură politică” – Călin Popescu Tăriceanu
  • „străin de neamul românesc” – Preafericitul Părinte Daniel
  • „continuator al lui Traian Băsescu” – Liviu Dragnea
  • „Eba masculin” (în exprimare) – Adrian Ursu
  • „traficant de copii” – echipa de campanie a lui Victor Ponta
  • „anarhişti, inculţi” – Daniel Barbu

Nu ştiu dacă ar mai trebui adaugat şi punctul de vedere al Gabrielei Firea : „Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că, din greşeală, domnul Klaus Iohannis a spus ce gândea atunci când a afirmat că, neinvestind în educaţia copiilor, a investit în imobiliare. Într-un fel, pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare decât în educaţia copiilor.” … poate că nu ar fi necesar, este deja suficientă informaţie despre Klaus Iohannis …

Asta să fie tot ce poate „armata” din spatele lui Victor Ponta ? Nu-i cam „subţire” ? Cred că Victor Ponta & Co. sunt capabili de mai mult. Cred că o să vedem asta în curând. Iar poporului care „are întotdeuna dreptate” : „Ce nu vă convine ? Vreţi ceva ? Să vă dea Iohannis, voi l-aţi vrut.”.

P.S. Aşa cum bănuiam, noţiunea de „popor”, în accepţia politicianului român, nu are întotdeuna acelaşi înţeles. Este, fie „cei care au votat pentru”, fie „cei care au votat contra” – „pentru” sau „contra” fiind în funcţie de cum vrea muşchii politicienilor.

Acest articol a fost publicat în 18+, Comportament. Salvează legătura permanentă.

5 raspunsuri la Poporul are întotdeauna dreptate (Victor Ponta – prim ministru)

  1. krossfire spune:

    Cred ca imensa pauza publicitara care a cuprins Antena 3 in seara votului e mai graitoare decat pretentiile moderatorilor ei.

  2. krossfire spune:

    Ma intreb ce gandea patronul lor in acele tensionate momente :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *