Mortul în politica românească

Mortul, cel puţin în politica românească, are o valoare deosebită. În toată vânzoleala asta numită mult prea pompos „politică”, nu se aplică vorba românească „morţii cu morţii, viii cu viii”. În tembeleala asta numită impropriu „politică”, mortul este cu viii politicii şi este foarte folositor. Uneori, mult mai folositor decât când era viu.

În primul rând, mortul este cel care poate aduce capital de imagine, în funcţie de cum te poziţionezi, de coordonatele pe care le ai faţă de sicriu. Cu cât eşti mai aproape de sicriu, cu atât mai bună imagine îţi faci. Este adevărat, ca saltimbanc politic, trebuie să faci măcar efortul de a mima tristeţea şi, dacă împrejurările se pretează, urmat imediat de efotul de a mima intransigenţa. Dar efortul ăsta are şi un avantaj : te ajută să lipeşti pe şest, pe sicriu, un abţibild electoral cu „regrete” semnat „EU politicianul”.

Pe lângă imaginea pe care mortul o poate aduce politicianului român, mai există şi votul. Mortul poate să voteze pentru un politician sau pentru un partid. Şi poate să voteze „aşa cum cere interesele” şi nu „anapoda” cum făcea când era în viaţă. Mortul este cel mai cuminte votant – votează aşa cum trebuie şi, mai mult, nu are nevoie de găleată, de mălai, de galoşi, de pungi cu peşte congelat.

Poate că la fel de importantă precum imaginea pe care un mort o poate oferi unui politician este capacitatea de a-l „spăla” de pacatele incompetenţei. Pe binecunoscuta rezolvare „mortul este de vină”, politicianul care ar trebui să intre în pământ de ruşine sau să demisioneze sau chiar să raspundă penal pentru incompetenţa şi / sau indolenţa lui, este absolvit de chiar victima incompetenţei şi / sau indolenţei lui. Mortul ia asupra sa toate greşelile, bâlbâielile, tâmpeniile de care a fost capabil vremelnicul potent într-ale politicii.

Dar, de cele mai multe ori, politicianul român are o abordare specială a ideii de „mort”. Nu mai este vorba despre altcineva ci chiar despre politician : pus în faţa unor situaţii dificile, jmekeru’ politician roman tace „ca mortu-n păpuşoi”. Unori, acestei atitudini i se dă un lustru zicându-i-se „silentio stampa”, dar chestia asta nu păcăleşte pe nimeni, tot „mort” se numeşte şi tot în „păpuşoiul” politicii. Deosebirea este că, profitând de statutul lui de „politician”, mimul politic poate şi „invia”. Şi poate „muri” şi „invia” ori de câte ori are chef muşchii lui – că doar d-asta avem puterea, da ? ce morţii mă-sii …

Acest articol a fost publicat în 18+, Comportament. Salvează legătura permanentă.

9 raspunsuri la Mortul în politica românească

  1. krossfire spune:

    Ohoo, ai revenit! Altfel, credeam sincer ca atunci cand te referi la „the dead man” vorbesti despre intreaga politica romaneasca.

    • Glass and Iron spune:

      Politica românească nu este moartă, nu este vie … nu este şi atât :). Şmenul, traficul de influenţă, târguiala, astea nu-s politică orice ar crede „aleşii”. Nici „copulaţia” asta permanentă dintre premier şi preşedinte nu este politică … pe aici nimic nu este politică.

  2. coolnewz spune:

    credeam ca e scrisa de Plesu pastila asta 😉

    • Glass and Iron spune:

      Nu ştiu dacă asta fi de bine … 🙂
      Oricum, dl. Andrei Pleşsu nu scrie pe blogul meu. Iar eu nu ţintesc fotoliul de prim-ministru.

  3. krossfire spune:

    Daca mai asteptai putin, v-ati fi sincronziat, desi articolele n-au foarte mare legatura: http://adevarul.ro/news/politica/basistii-1_52f7abb3c7b855ff5633b51c/index.html

    • Glass and Iron spune:

      Ei … „great minds think alike” :).
      Are dreptate, prea este „duşmanul comun”. Nu este cazul să-i nedreptăţim pe ceilalţi, nu trebuie să le luam dreptul de a fi arătaţi cu degetul.

  4. krossfire spune:

    Mai ales in conditiile in care nu Basescu aproba si gestioneaza bugete de mai bine de un an si jumatate.