Pledoarie pentru folosirea prezervativului

Pentru a sti sa va bucurati de placerile vietii sexuale, trebuie sa aveti rabdare. Sexul se invata in timp, trebuie sa ai practica. Dar daca aici poti sa treci cu vederea unele "scapari" (daca nu merge chiar din prima, mai timp destul pentru a "exersa") si in timp sa aduni experienta, informatiile despre cum sa va protejati (nu unul impotriva celuilalt, ci unul pe celalalt ...) trebuie sa le aveti inca inainte de prima relatia sexuala. Sau inainte de o noua relatie sexuala, fiindca niciodata nu este prea tarziu pentru a sti mai multe.

Aceste informatii sunt foarte importante pentru a avea o viata sexuala plina de placere dar si de liniste. Iar daca este sa vorbim despre HIV/SIDA, aceste informatii sunt VITALE.

Protejarea impotriva infectiilor cu transmitere sexuala sau a unei sarcini nedorite nu il priveste numai pe el sau numai pe ea (si in nici un caz nu il priveste pe Cupidon). Protectia va priveste pe amandoi. Si apoi, ce dovada, de dragoste, mai buna decat grija pentru celalalt ?

Asa cum v-am mai spus, sexul cel mai sigur este sexul pe care nu il faci. In rest ... orice activitate sexuala implica un risc. Dar asta nu inseamna sa te izolezi, sa devii celibatar, sa renunti la placerile intimitatii sexuale doar pentru a te feri de aceste riscuri. Este suficient sa le cunosti si sa stii cum sa le inlaturi. Invatati cum sa evitati riscurile. Siguranta va va da liniste iar linistea va va spori placerea.

Atitudinea noastra fata de sex difera la fiecare dintre noi in functie de foarte multe aspecte. Educatia noastra, cultura, varsta, experienta, religia noastra, anturajul si nu in ultimul rand zodia sub care ne-am nascut, ne formeaza si ne formeaza si atitudinea, diferita, pe care o vom avea, fiecare din noi, in viata sexuala. Si asa este normal. Dar atitudinea noastra fata de aspectele negative ale vietii sexuale, trebuie sa fie una singura pentru toti : PROTEJARE !

Nici o metoda de protectie nu este, in acelasi timp, si ieftina, si usor de procurat, si la indemana, si usor de folosit, si fara influente asupra actului sexual sau asupra organismului vostru. Fiecare are si avantaje si dezavantaje. Va trebui sa faceti un compromis. Un compromis care sa insemne cat mai multa placere si cat mai putine riscuri iar asta inseamna : PREZERVATIVUL.

Unele metode protejeaza impotriva unei sarcini nedorite, alte metode sunt considerate a proteja impotriva unora dintre infectiile cu transmitere sexuala. Corect folosit, prezervativul inlatura atat riscul sarcinii nedorite cat si riscul infectiilor cu transmitere sexuala, IN ACELASI TIMP. Si pe deasupra nu are nici un fel de contraindicatii sau efecte negative.

Prezervativul este o METODA DE BARIERA. Previne sarcnina nedorita prin faptul ca nu permite spermatozoizilor sa intre in vagin (prevenind astfel fertilizarea uvulului). In acelasi timp previne transmiterea unei infectii sexuale prin faptul ca nu permite microorganismelor, virusilor si celorlalti agenti patogeni sa treaca de la un partener la altul, prin contactul direct al mucoaselor sau cu sperma sau secretiile vaginale infectate.

Exista doua feluri de prezervative : masculine si, mai nou, feminine. Cel masculin - simplu - se deruleaza pe penisul erect, acoperindu-l de la gland si pana la baza - cum s-ar spune, "din cap si pana in picioare". Cel feminin este ceva mai "complicat" ... este mai mare si se introduce in vagin devenind un fel de captuseala a vaginului. La capatul ce ramane afara din vagin (capatul deschis) este un inel mai mare pentru a impiedica alunecarea prezervativului in interiorul vaginului. La capatul care se introduce in vagin (capatul inchis) este un alt inel care "tine" prezervativul in interiorul vaginului.

Exista prezervative de diferite culori sau transparente, de diferite dimensiuni, cu sau fara lubrifiant, cu sau fara spermicid, cu diferite texturi (special pentru o mai buna stimulare a vaginului), de diferite grosimi, cu diferite arome ... Nu tine sa spui ca nu se gaseste "pe masura" sau ca are gust nashpa. Si daca totusi ai impresia ca prezervativul "iti face probleme" gandeste-te ce ar insemna ca virusul imunodeficientei umane (HIV) sa iti "faca probleme" ...

Este adevarat, uneori poate crea senzatii putin "altfel" sau "diferite" decat cele pe care le ai atunci cand nu il folosesti. De altfel, acesta este si motivul cel mai des invocat pentru a renunta la folosirea lui. Dar folosirea unui lubrifiant poate face prezervativul "invizibil". Sau folositi un prezervativ pentru femei. Fiind mai larg, folosirea prezervativului pentru femei, poate atenua posibila senzatie de strangere, pe care ar avea-o barbatul. Faptul ca folosirea prezervativului poate reduce din senzatiile de excitare, le poate fi de folos celor care vor sa-si controleze mai bine momentul ejacularii.

Folosirea prezervativelor si faptul de a fi intotdeauna pregatiti sa va protejati nu este un semn ca sunteti usuratici ci, din contra, este un semn de maturitate, este un semn sa stiti ce este bine pentru voi.

Cum sa faceti folosirea prezervativelor mai putin plictisitoare ? Mai putin stanjenitoare ? Cum sa faceti folosirea prezervativelor ceva mai incitanta ? Ceva mai excitanta ? Transformati punerea prezervativului intr-o parte a preludiului, intr-un joc erotic aparte. Folositi-va imaginatia, fiti creativi !

Nu conteaza daca esti heterosexual, homosexual sau bisexual, nu conteaza daca esti intr-o relatie stabila sau esti adeptul relatiilor "scurte si tumultuoase", nu conteaza daca "o faci pe bune" sau doar "te joci un pic", nu conteaza daca este vorba despre un penis natural sau unul artificial, nu conteaza daca este vorba despre sex oral, vaginal sau anal, ai grija ca intotdeuna sa existe si un prezervativ, acolo unde trebuie, atunci cand trebuie si asa cum trebuie.

Si nu uita ca prezervativul nu este "combinezon" ... el nu acopera tot corpul ci numai penisul. Asa ca daca exista leziuni ale unei infectii sexuale (herpes, negi) in afara prezervativului (pe labii sau pe scrot) si exista si contact cu ele infectia sexuala este ca si transmisa. Ce este de facut ? Pe langa folosoirea prezervativului, inainte de orice, deschide ochii maaaaaari pentru a vedea cu cine "ai de a face".

Si daca s-a intamplat sa va fi alunecat in timpul actului sexual sau dupa ce l-ai scos ai observat ca este rupt sau gaurit, dati fuga la un medic si povestiti-i intamplarea neplacuta ... el va sti ce sa faca.