Ovulatia si riscul unei sarcini nedorite

Ovulatia este fenomenul de maturare (dezvoltare) si eliberare a unui ovul din ovarele femeii. In jurul datei de ovulatie este perioada fertila a ciclului menstrual al femeii, perioada in care ea poate ramane insarcinata mult mai usor. Uneori, cunoasterea acestei perioade este deosebit de folositoare pentru planificarea unei sarcini in cadrul unei familii. Dar alteori aceasta perioada poate da fiori la gandul unei sarcini nedorite. Cand are loc ovulatia ? Cum poate fi gasita perioada fertila ? Hai sa vedem ...

Ambele ovare contin intre 300.000 si 500.000 de ovule dar lunar se matureaza numai unul. Pana in jurul varstei de 45 - 55 de ani.

Din momentul maturitatii sexuale (cand apare prima menstruatie - menarha) fiecare ovar incepe sa elibereze, lunar si alternativ, cate un ovul. Acesta "calatoreste" prin trompele uterine catre uter. In toata aceasta "calatorie" daca se va intalni cu spermatozoizii, va fi fecundat. Ovulul traieste aproximativ 1-2 zile. Sperma poate trai, in corpul femeii, pana la 5 zile. Daca are loc un contact sexual inainte de ovulatie, spermatozoizii pot "astepta", pana la 5 zile, aparitia ovulului pentru a-l fecunda, orinde pe parcursul acestuia intre ovar si uter. De aceea, tinand seama perioada de viata a ovulului si perioada de viata a spermatozoizilor ...

... teoria spune ca o sarcina apare in urma fecundarii ovulului, de catre spermatozoid, numai in zilele din jurul ovulatiei : 3 - 4 zile inainte si 1 - 2 zile dupa aceasta. La un ciclu stabil de 28 de zile, ovulatia apare in ziua a 14-a, considerand drept prima zi a ciclului, prima zi de menstruatie. La un ciclu stabil de 29 de zile, ovulatia are loc in ziua a 15-a, la cel de 30 de zile ovulatia apare in ziua a 16-a, si asa mai departe, constanta fiind perioada de 14 zile de la ovulatie pana la viitorul ciclu menstrual;

... dar in practica se poate intampla altceva : ciclul este neregulat mai ales in adolescenta si poate fi influentat de stress, de oboseala, de alimentatie insuficienta sau de infectii ale organismului. Cu cat ciclul este mai neregulat, cu atat este mai greu de stabilit cu precizie ziua ovulatiei. Iar ovulatia nu are loc cu exact 14 zile inainte de inceperea unui nou ciclu, ci poate fi cu plus sau minus 2 zile. De aceea daca vrei sa eviti o sarcina folosind metoda calendarului, momentul perioadei fertile nu este usor de stabilit. Si de aceea multe fete tinere raman insarcinate din cauza unei greseli de calcul. Credeau ca sunt intr-o "zi sigura" dar nu erau. Si tocmai de aceea metoda calendarului, daca este folosita singura, este o metoda cu o rata de esec destul de mare.

Dar ea poate fi foarte folositoare atunci cand este o metoda secundara alaturi de alta metoda contraceptiva, prezervativul. Ideea este sa-ti cunosti, cat mai aproape de adevar, zilele fertile si sa te abtii de la contactul sexual in aceasta perioada, evitand in acest fel riscul unei sarcini nedorite, sexul fiind "rezervat" celorlalte zile din luna, cand sansa de a ramane insarcinata este scazuta. Bineinteles, folosind pentru orice contact sexual, prezervativul.

Si cum se gaseste aceasta perioada in care este mai bine sa te abtii ? Se identifica ciclul cel mai scurt si a cel mai lung din cel putin 8 - 10 cicluri urmarite. Pentru gasirea primei zile a perioadei fertile se ia ciclul cu numarul cel mai scurt de zile si din el se scade numarul 18, pentru gasirea ultimei zile a perioadei fertile se ia ciclul cu numarul cel mai mare de zile si din el se scade numarul 11 iar din rezultate se gaseste, cu aproximatie, perioada fertila dintr-o luna.

Aceasta este perioada in care probabilitatea aparitiei unei sarcini nedorite este mult mai mare decat in restul lunii. Pentru a evita o sarcina nedorita, in aceste zile este mai bine sa te abtii de la avea contacte sexuale. Doar cateva zile ... ti se pare o perioada prea lunga ? S-ar putea sa fie cam mult atunci cand simti cum hormonii isi fac de cap in corpul tau ... dar gandeste-te inca odata ... poate ca totusi nu este chiar atat de mult ... Ce zici ?