Diafragma - metode anticonceptionale de bariera

Metodele de bariera sunt bazate pe blocarea intrarii spermatozoizilor in cavitatea uterina.

Diafragma este fabricata din cauciuc moale. La margine fiind tinuta intinsa de un cerc elastic, ea se bombeaza sub forma unei mici cupole. Trebuie introdusa in vagin inainte de actul sexual. Fiind de diferite marimi diafragma trebuie ajustata de medic.

Actiune : acopera colul uterin si blocheaza trecerea spermatozoizilor catre uter si trompele uterine si serveste ca suport pentru substantele spermicide.

Folosire : diafragma, pe partea ei interioara, va fi unsa cu un produs anticonceptiv antispermatozoic (impotriva spermatozoizilor), care poate fi crema sau gel, urmand ca inaintea actului sexual sa fie introdusa adanc in vagin, formand o bariera inaintea orificiului din gatul uterin, ce va impiedica patrunderea spermatozoizilor in uter si mai departe spre trompele uterine. Substanta antispermatozoica distruge spermatozoizii, oprindu-i la randul ei de a-si croi drum spre uter. Dupa contactul sexual diafragma va trebui sa mai ramana in vagin cel putin 6 ore dar nu mai mult de 24 de ore. La contacte sexuale repetate, cu ajutorul unei baghete speciale se va injecta in vagin, de fiecare data din nou, substanta antispermatozoica, dar fara ca pozitia diafragmei sa fie schimbata. Dupa folosire diafragma va fi spalata. In urma nasterii unui copil sau dupa scimbari considerabile in greutatea corporala, diafragma va trebui reajustata.

Eficienta : medie, daca este folosita corect.

Avantaje : este eficienta imediat, nu are efecte secundare, nu intervine in desfasurarea actului sexual (poate fi introdusa in vagin cu pana la 6 ore inainte de actul sexual), utilizarea poate fi intrerupta, usor, in orice moment, nefiind problema cu revenirea fertilitatii.

Dezavantaje : necesita timp pana la invatarea manuirii si controlului pozitiei corecte, iar aceasta presupune ca femeia sa-si cunoasca bine propriul corp, este necesar un examen un control ginecologic prealabil pentru a se stabili dimensiunea diafragmei sau atunci cand este cazul (modificari mari de greutate corporala) pentru redimensionare, trebuie lasate in vagin timp de cel putin 6 ore dupa contactul sexual, uneori poate fi asociata cu infectii ale tractului urinar.

De unde se procura : se gaseste la medic, farmacii sau puncte de consultare planificare familiala.

Diafragma folosita ca metoda contraceptiva nu protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala.

Nici una din metode de bariera nu actioneaza prin intreruperea evolutiei unei sarcini preexistente.

Decizia asupra metodei anticonceptionale potrivite trebuie sa fie luata impreuna cu medicul. El este cel care va face evaluarea starii de sanatate a femeii si va decide asupra situatiilor speciale, a conditiilor deosebite sau a contraindicatiilor.


Alte metode anticonceptionale, modul lor de actiune, avantajele si dezavantajele folosirii lor :