Chlamydia Trachomatis (clamidioza)

Introducere

Infectia cu Chlamydia Trachomatis este in "Top"-ul Infectiilor cu Transmitere Sexuala, fiind cea mai raspandita in randul adultilor activi sexual, cu varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani.

Daca alte Infectii cu Transmitere Sexuala se mai manifesta intr-un mod sau altul (sa spunem ca sunt "galagioase"), infectia cu Chlamydia Trachomatis este renumita prin fapul ca este "tacuta". Aproximativ 70 % dintre femeile infectate si aproximativ 40 % dintre barbatii infectati nu vor avea nici un fel de simptome in cazul infectiei prezente in organismul lor. De aceea infectia cu Chlamydia Trachomatis i s-a spus chiar "infectia tacuta".

De foarte multe ori infectia cu Chlamidia Trachomatis face pereche cu gonoreea ... stii cum se spune, "un rau nu vine niciodata singur".

Cauze

Este o infectie bacteriana, produsa de o bacterie numita Chlamydia Trachomatis. Infectia cu Chlamydia Trachomatis afecteaza atat zona pelvina cat si alte zone cum ar fi gatul sau ochi. Chlamydia Trachomatis este o bacterie intracelulara adica traieste doar in interiorul celulelor.

Transmitere

La adulti Chlamydia Trachomatis se trasmite exclusiv pe cale sexuala - sex oral, vagial, anal.
In cazul copiilor infectati cu Chlamydia Trachomatis, intotdeuna se pune problema unui abuz sexual.
In cazul in care femeia gravida este infectata, ea poate transmite infectia fatului in timpul nasterii.

Manifestari

Asa cum ti-am spus, infectia cu Chlamydia Trachomatis este "tacuta", putand trece luni sau chiar ani de zile pana la apariti unor simptome.

La femei, infectia cu Chlamydia Trachomatis afecteaza vaginul si colul uterin iar simptomele, atunci cand apar, sunt reprezentate prin secretii vaginale anormale, sangerari vaginale anormale, cel mai adesea dupa contactul sexual, dureri in zona abdomenului inferior (jos, aproape de zona pubisului), intepaturi sau arsuri in timpul urinatului.

La barbati, infectia cu Chlamydia Trachomatis se localizeaza la nivelul uretrei, provocand o uretrita. Simptomele, atunci cand apar, sunt reprezentate prin scurgeri (picaturi) purulente din penis (mai ales dimineata) si dureri sau arsuri in timpul urinarii.

Evolutie, complicatii

Chlamydia Trachomatis este o bacterie "ciudata", care se comporta ca un virus - nu se poate dezvolta si multiplica decat in interiorul celulelor corpului uman. Acest tip de dezvoltare se numeste "parazitism celular". Odata intrata in celula bacteria fie se inmulteste si invadeaza celelalte celule, fie intra intr-o stare de latenta (de asteptare).

Perioada de incubatie a agentului patogen Chlamydia Trachomatis este cuprinsa intre o saptamana si o luna.

Initial, la femei infectia cu Chlamydia Trachomatis determina leziuni la nivelul vaginului (vaginita), a colului uterin (cervicita) si a mucoasei uterine (endometrita) iar la barbati leziuni la nivelul uretrei (uretrita). Fiindca este "tacuta" infectia poate progresa luni sau chiar ani de-a randul fara ca persoana infectata sa isi dea seama ca este infectata, fiind infectate caile genitale superioare, afectand la femei trompele uterine (salpingita) iar la barbati epididimul (epididimita) sau glanda prostata (prostatita).

In cazul in care infectarea se produce in urma unui contact sexual anal apare afectiunea rectului (rectita). In cazul in care infectia este "transportata" din zona genitala si afecteaza ochii, apare conjuctivita.

Infectia cu Chlamydia Trachomatis reprezinta o probabilitate foarte mare de aparitie a unei sarcini extrauterine (sarcina ectopica) din cauza afectarii trompelor uterine.

La femeile gravide, in momentul nasterii se poate intampla ca fatul sa fie infectat de secretiile vaginale infectate.

Dar ceea ce este cel mai grav, atat la femei cat si la barbati, este ca infectia netratata reprezinta principala cauza a infertilitatii (imposibilitatea de a face copii).

Diagnostic

Infectia cu Chlamydia Trachomatis poate fi pusa in evidenta prin mai multe teste. Exista metode de diagnosticare directa prin analiza secretiilor colectate din vagin, col uterin sau uretra sau metode indirecte prin determinarea existentei in sange a anticorpilor anti-chlamydia ce sunt produsi de organism pentru a se apara impotriva infectiei. De asemenea se poate recomanda si efectuarea unei colposcopii.

In cazul diagnosticului pozitiv trebuie investigata si posibila prezenta a infectiei pereche, infectia gonoreica.

Tratament

Tratamentul infectiei cu Chlamydia Trachomatis este foarte simplu iar daca infectia este descoperita devreme este si cat se poate de eficient.

Pentru ca tratamentul sa fie cu adevarat eficient este nevoie ca ambii parteneri (sau toti partenerii, depinde in ce te-ai bagat ...) sa fie tratati in acelasi timp, chiar daca nu exista simptomele infectiei.

Pe toata perioada tratamentului infectiei cu Chlamydia Trachomatis sa se adopte abstinenta sexuala iar la sfarsitul tratamentului este obligatorie o noua testare, chiar daca simptomele au disparut, pentru a se sti sigur daca infectia a fost eliminata.

Tratamentul trebuie sa tina seama daca femeia este insarcinata.

Nu uita, infectia cu Chlamydia Trachomatis nu creeaza imunitate dupa vindecare. Daca ai un comportament sexual riscant poti oricand sa fii infectat.

Prevenire, protejare

Bineinteles, folosirea prezervativului pentru contactele sexuale si vigilenta ... :) ...

Alte Infectii cu Transmitere Sexuala